Asemeni celor mai mulți intelectuali români ai vremii sale, Vasile Lucaciu s-a născut la sat- 22 ianuarie 1852 -, într-o familie modestă formată din cei doi părinți, Mihai și Iuliana, și 6 copii: 4 băieți și 2 fete. Tatăl său a fost cantor – învățător al parohiei greco-catolice Apa, din comitatul Satu Mare. Fiu de iobag, Mihai Lucaciu este primul știutor de carte din familia sa, ”care prin muncă și stăruință se smulge din masa anonimă a truditorilor pământului”.
Formarea intelectuală a lui Vasile Lucaciu începe în Apa și apoi continuă la Baia Mare, Ujgorod, Oradea, Roma și Gherla. În anul 1878 devine profesor de religie și limba română la Liceul Regal Catolic din Satu Mare. Din această perioadă el se înscrie în circuitul public ca profesor, jurnalist și om politic. Pe lângă munca la catedră, Lucaciu a început și lupta intensă pentru introducerea limbii române în gimnazii și licee afirmând că ”Voiesc a mă lupta cu armele adevărului pe terenul civilizațiunii în interesul națiunii mele”.
Perioada cuprinsă între 1883-1884, când părăsește orașul, și anul 1920, când se reîntoarce la Satu Mare, este perioada în care Vasile Lucaciu cunoaște prestigiul maxim. Datorită activității sale politice și culturale, el devine un personaj emblematic al luptei pentru unitate națională, conturându-se în percepția publică sub apelativul de ”Leul de la Șișești”. Lider politic, deputat, diplomat, om de cultură, Lucaciu ajunge să fie cunoscut atât la nivel național, cât și internațional. În perioada în care se stinge din viață, era considerat un erou, o emblemă a istoriei cotidiene.