Descrierea Proiectelor Europene:
I. Proiectul „EASYDOOR – Easing Access to Systemic Discovery of Our Origins and Resources”. Proiect depus de Consiliul Județean Satu Mare, în colaborare cu MJSM, în cadrul programului Interreg România-Ungaria 2018 Este un proiect de amenajare interioară, de lărgirea a spațiului expozițional din sediul central, optimizarea circuitului de vizitare o reorganizare a expozițiilor existente de arheologie, istorie, etnografie lărgirea ofertei de vizitare prin realizare expoziției de științele naturii realizare de module expoziționale interactive, dotări cu tehnică digitală, realizare de module bazate pe realitate virtuală (VR).
Vezi detalii despre acest proiect aici/ Részletek a projektről itt/ More about our project here: EASYDOOR
II. Proiectul ”COMODI – Cross-border Open Modell of Digitalised Museum” Proiect depus de Muzeul Josa Andras, Nyiregyhaza (Ungaria) in calitate de lider d eproiect și Muzeul Județean Satu Mare, partener, împreună cu alte patru entități partenere. Principalele activități implementate în cadrul proiectului sunt: realizarea unui model digital pentru evidență și cercetare a patrimoniului cultural; organizare de conferințe științifice și workshopuri de popularizare a patrimoniului cultural; organizare de expoziții itinerante pe toate locațiile proiectului (Satu Mare, Nyíregyháza, Tășnad, Csenger, Vetiș, Gesztered) și a unei expoziții permanente (expoziție de istorie locală Vetiș); realizare de publicații: volume științifice, ghiduri cultural-istorice pentru trei comune din județul Satu Mare și pentru trei comune din județul Szabolcs-Szatmar-Bereg; ghiduri de expoziții; cercetări de teren privind patrimoniul cultural: periegheze, prospecțiuni arheologice non-distructive și cu metode intruzive, analize pluridisciplinare ale vestigiilor.
Vezi detalii despre acest proiect aici: COMODI
III. Proiect ”Culture-conect. Mobilitate culturală în zona de graniță” HUSKROUA/1702/3.1/0040 din cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Slovacia-România-Ucraina ENI 2014-2020, proiect derulat împreună cu: Muzeul Național al Culturii Ucrainene din Svidnic, Slovacia și Muzeul arhitecturii și civilizației populare din Ujgorod- parteneri proiect, buget total: 565080 euro.În cadrul proiectului se vor desfășura în principal activități de: a)cercetare de teren, arhivă și de colecții muzeale; b) activități de valorificare și popularizare a patrimoniului cultural local și regional-realizarea de publicații culturale, volume științifice prin care să se valorifice și să se disemineze rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul proiectului; c) expoziții de fotografie și bunuri culturale, vor fi valorificate costume populare din colecțiile muzeelor partenere, expozițiile vor fi itinerate în cele trei țări implicate în implementarea proiectului; c) workshopuri și conferințe pe tema valorificării patrimoniului cultural cu ajutorul agențiilor de turism, prin implicarea obiectivelor muzeeale în traseele diversilor operatori turistici; d) refacerea depozitului special pentru fotografie și clișee; e) crearea unei rețele ce va cuprinde mai multe muzee din cele trei țări legate pe o platformă de internet.