Expoziție de artă plastică: „A REPREZENTA NEVĂZUTUL”

Muzeul Județean Satu Mare și Școala de Arte Satu Mare, vă invită la o expoziție de suflet și credință, organizată în sălile Muzeului de Artă, P-ța Libertății nr. 21, în perioada 30 martie – 12 aprilie 2021.

Expoziția ”A REPREZENTA NEVĂZUTUL” reunește o serie de imagini  care trec dincolo de zona aparențelor, depășind  taina ”întrupării materiale”. Reprezentarea lui Dumnezeu își precizează prezența prin omisiunea referirii directe la vizibilul imediat.

Lucrările expuse ne invită într-o călătorie între rolul icoanei care se oferă privirii, ca un drum fără obstacole, și reprezentări care se situează la jumătatea distanței între concret și abstract, real și gândit, emotiv și inteligibil.

Așadar, parcursul privitorului va fi unul care trece prin reprezentări iconografice bizantine, se oprește apoi la o superbă reprezentare neoclasică a scenei Răstignirii lui Iisus, străbate traseul dat de o serie de reprezentări contemporane ale simbolului Crucii. Reprezentări aluzive la scene din Vechiul Testament și referiri la simbolurile creștinismului încheie călătoria artistică propusă vizitatorului acum, în perioada Sărbătorilor Pascale.

VIZITAREA EXPOZIȚIEI SE FACE CU RESPECTAREA MĂSURILOR DE PROTECȚIE  SARS COV 2 !

Vă așteptăm cu drag!

 

A Szatmár Megyei Múzeum és a Szatmárnémeti Művészeti Iskola szeretettel hív és vár minden érdeklődőt a 2021. március 30. – április 12. közötti, a Művészeti Múzeumban (Szabadság tér 21. szám) megtekinthető kiállításra.

 “A láthatatlan megtestesülése” című kiállításon vallási tematikájú munkák kerülnek bemutatásra.

A kiállításra szeretettel várunk minden művészetkedvelőt, betartva a SARS-CoV-2. terjedésének megakadályozására hozott rendelkezéseket, melynek értelmében a tárlat megtekintése alatt a védőmaszk viselése kötelező.

 

Lasă un răspuns