ÎN ACESTE ZILE ANIVERSARE, VĂ INVITĂM SĂ VIZITAȚI CASA MEMORIALĂ VASILE LUCACIU DIN COMUNA APA, ȘI BISERICA DIN LEMN CONSTRUITĂ ÎN MEMORIA MARELUI NOSTRU ”TRIBUN”, ce a militat întreaga sa viață pentru unitatea și demnitatea poporului român, legând, pentru veșnicie, istoria sătmărenilor cu istoria națiunii române.
Simbioza dintre faptele sale și făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, se armonizează până la identificarea părintelui dr. Vasile Lucaciu cu ”apostolul libertății noastre naționale”. Pentru a-și vedea împlinit acest ideal, a pornit pe drumul marilor furtuni ale istoriei românilor ardeleni, deși i-ar fi fost mult mai simplu să rămână preotul știutor de carte, protejat de misiunea sa Divină și sutana preoțească. Însă, preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, românul Vasile Lucaciu, și-a dorit mult mai mult decât atât! A dorit să-și dăruiască viața poporului său, cel care avea cu adevărat nevoie de un călăuzitor, de un militant care să-i strige durerea, iar strigătul să nu mai rămână în van!
Și atunci și-a făcut Lucaciu din sutană scut, aruncându-se în crâncena bătălie pentru câștigarea drepturilor naționale, politice și sociale ale românilor transilvăneni, pentru eliberarea Ardealului, desăvârșirea unității naționale, toate încununate pe pământul reunit al României Mari.
Atunci când clădești o biserică se spune că ești ctitor, atunci când clădești o Țară, ești cu siguranță un erou al neamului tău. Vasile Lucaciu a ctitorit și Biserică și Țară, sub crezul vieții sale: ”Pro. S. Unione Omnium Romanorum”.
La plecarea sa spre veșnicie, ZIARUL ”Satu Mare” scria, în ziua de miercuri, 29 noiembrie 1922: ”Marți dimineață, la orele 2, a încetat din viață marele luptător național părintele Vasile Lucaciu. Este aproape un an de când obosit și răpus de boală, cu inima frântă de durere, nu a părăsit patul suferințelor. Prin moartea lui pierdem unul din cei mai mari luptători naționali, care întreaga viață nu a avut alt crez decât acela de a se jertfi cu totul pe altarul patriei. Vremurile viitoare vor arăta adevărata și marea personalitate a celui ce s-a îndreptat către pușcăriile unde l-au aruncat de atâtea ori dușmanii neamului. De atunci, până la ultima bătaie a inimii nu a avut o clipă de răgaz. Suflet zbuciumat de grijile și soarta neamului, a știut să ție trează conștiința națională prin vorba sa sonoră și blândă de apostol, străbătută de cea mai puternică simțire. Sufletul lui se ridică la cer, împăcat că lasă pentru vecie împlinit idealul pentru care a trăit”.
Înmormântarea părintelui Lucaciu a avut loc chiar în ziua de 1 Decembrie 1922, ce în urbea sătmăreană coincidea cu o mare sărbătoare, dezvelirea Monumentului Soldatului român – Eroului necunoscut, simbolul realizării mărețului vis pentru care Vasile Lucaciu a luptat cu dârzenie și demnitate: România Mare. Această coincidență a istoriei, am putea să o numim chiar o coincidență de destin. Probabil că, dacă și-ar fi putut alege ziua plecării lui la cele veșnice, acea zi ar fi fost tocmai cea a omagierii Marii Uniri, visul pentru înfăptuirea căruia s-a jertfit, ”topindu-se în eternitate deodată cu izbânda”.
Precum ”destinul” zbuciumat al celora ce-l întrupează, după distrugeri, mutări, strămutări sau reconstruiri, azi, cele două statui, Statuia dr. Vasile Lucaciu și Statuia ”Soldatului Român – Eroului Necunoscut” (unite și prin periplul dramatic străbătut de amândouă) – se privesc iarăși învecinate în centrul orașului Satu Mare, amintind de jertfa pentru ”sfânta libertate” a românilor ardeleni, de sacrificiul suprem pentru națiune, de victoriile obținute cu prețul vieții, păstrând, nădăjduim pentru veșnicie, simbolurile eroismului, istoriei și identității naționale românești. ”In saecula saeculorum!”
Dr. Daniela Bălu – Director Muzeul Județean Satu Mare
