GABRIEL ȘTREMPEL – MEDALION CENTENAR

În 8 septembrie 2026 se împlinesc 100 de ani de la nașterea reputatului istoric Gabriel Ștrempel, membru de onoare al Academiei Române. Despre opera și activitatea sa științifică extrem de laborioasă s-a scris de-a lungul timpului, motiv pentru care nu vom insista asupra acestui capitol din viața sa. Cele 127 de articole științifice și 13 cărți, inclusiv ediții critice publicate de Gabriel Ștrempel, spun absolut totul despre rolul și locul său în istoriografia românească. Vorbim de o viață dedicată studiului manuscriselor și cărților vechi.

Gabriel Ştrempel s-a născut „într-o zi de Hram, de Sfânta Marie Mică”, după cum îi plăcea domniei sale să afirme, în localitatea Pomi din judeţul Satu Mare, la data de 8 septembrie 1926. Familia a fost una numeroasă, Gabriel Ştrempel fiind cel mai mic dintre fraţi. Trei dintre băieţi, Augustin (jurist, ziarist cunoscut în perioada interbelică, cu activitate publicistică în presa locală din Satu Mare), Ştefan (medic militar) şi Gabriel, au făcut şcoală, toţi fiind absolvenţi ai Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare.

A urmat Şcoala primară în localitatea natală, într-o perioadă în care satele erau foarte bine populate, având nu mai puţin de 30 de colegi de clasă. A urmat apoi Liceul “Mihai Eminescu” din Satu Mare unde, în anul 1937 a susţinut examenul de admitere. Anii de liceu s-au desfăşurat cu întreruperi datorită Arbitrajului de la Viena. Timp de doi ani nu a putut frecventa școala (1940-1942), motiv pentru care a dorit foarte mult să plece în refugiu.

După un periplu pe la Mangalia, cu sprijinul fratelui său Ștefan, obține o repartiție la Liceul „I. C. Brătianu” din Piteşti, deși și-ar fi dorit o repartizare în Ardealul românesc. În anul 1945 revine la Satu Mare unde va susţine examenul de bacalaureat în anul 1947. În acelaşi an (1947), devine student al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, chiar dacă familia sa ar fi dorit să urmeze Facultatea de Medicină din Cluj, iar în anul 1967 va obţine la Cluj titlul ştiinţific de doctor în istorie.

La 25 octombrie 1950 este angajat ca Bibliotecar ajutor la Secţia de manuscrise-documente istorice a Bibliotecii Academiei Române, instituţie de care se va lega pe toată durata vieţii, parcurgând toate treptele ierarhice până la funcţia de director adjunct (14 ianuarie 1975) şi director general (1 ianuarie 2004). La vârsta de 80 de ani (2006) s-a pensionat primit titlul de director general onorific. Totodată, a predat ani în şir, cursuri de biblioteconomie şi bibliologie la Universitatea de Litere din Bucureşti, pregătind numeroase generaţii de specialişti în bibliologie. Nu trebuie uitat faptul că de numele său se leagă construirea noului edificiu al Bibliotecii Academiei început în anul 1992 şi finalizat în 2004.

S-a căsătorit la vârsta de 23 de ani cu Gabriela Anghel, colegă de facultate, şi are un fiu Costin, medic primar, doctor în ştiinţe medicale. 

Activitatea acad. Gabriel Ştrempel a fost închinată unui nobil ţel, valorificarea tezaurului de manuscrise pe care îl deţine Biblioteca Academiei Române, concretizată în peste 100 de articole ştiinţifice şi cărţi, inclusiv ediţii critice. Pentru activitatea sa, de organizator al Bibliotecii Academiei Române, de elaborare a unor lucrări de cercetare a bibliografiilor româneşti a fost distins cu „Meritul cultural”, cu Medalia „Mihai Eminescu” şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer, dar şi numeroase distincţii academice.

            La 13 noiembrie 1993, a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române ca o recunoaştere a deosebitei sale activităţi ştiinţifice şi culturale.

Nici sătmărenii nu l-au uitat. A primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Pomi, a primit Premiul cultural al oraşului Satu Mare pe anul 2000, iar în 20 octombrie 2006 i-a fost decernat titlul de „Doctor Honoris Causa” de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, filiala Satu Mare şi cel de cetăţean de onoare al municipiului Satu Mare. Tot în acel an, Editura Muzeului Judeţean Satu Mare a editat volumul „In Honorem Gabriel Ştrempel” care cuprinde nu mai puţin de 849 de pagini.

Datorită domniei sale, Muzeul Județean Satu Mare a primit un impresionant fond de carte veche românească. În 1987, la inițiativa fostului director al Muzeului, Doru Radosav, o echipă formată din cinci muzeografi, conduși de Viorel Ciubotă, au identificat în jur de 20.000 de cărți (dublete), dintre care peste 15.000 au ajuns în biblioteca Muzeului din Satu Mare.

În 6 noiembrie 2009, academicianul Gabriel Ştrempel a participat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la dezvelirea bustului lui Petru Bran, fiind ultima vizită făcută la Satu Mare.

„Am o urmă de tristețe că sunt atât de departe de Sătmar și că nu mă pot bucura de atmosfera acestui oraș și a acestei regiuni unde m-am născut și pe care am îndrăgit-o pe bună dreptate întotdeauna… Nu m-am dezis niciodată de Sătmar. Nu m-am considerat niciodată bucureștean”!

            La 1 decembrie 2020, într-o zi de sfântă sărbătoare pentru toți românii, Gabriel Ștrempel ne-a părăsit la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București, dar rămâne în permanență alături de noi prin tot ceea ce a făcut și mai ales pentru bucuria de a fi mândru de originile sale sătmărene!

            Cu această ocazie, instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria comunei Pomi, organizează marți, 8 septembrie 2026, un șir de evenimente în localitatea Pomi dedicate marelui om de cultură. Se va dezveli bustul lui Gabriel Ștrempel, iar Căminul cultural din localitate va purta numele său. Evenimentele se vor încheia cu un simpozion în care va fi evocată personalitatea și opera științifică a lui Gabriel Ștrempel.

                                                                                                 dr. Claudiu Porumbăcean

Leave a Reply