ANUL EDITORIAL SATMĂREAN – 2022 – PREMII OBȚINUTE DE SPECIALIȘTII MUZEULUI JUDEȚEAN SATU MARE

 

În organizarea Bibliotecii Județene Satu Mare, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare, la data de 11 august a avut loc ce de-a XXIII-a ediție a evenimentului cultural „Anul editorial sătmărean”.

Evenimentul a fost onorat și prin participarea prefectului județului Satu Mare, domnul Radu Roca, precum și a directorului general al Direcției Județene pentru Cultură, domnul Danciu Zamfir. Gazda evenimentului a fost doamna Lacrima Istrăuan, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.

În sală au fost prezenți numeroși scriitori și oameni de cultură, profesori, jurnaliști, bibliotecari și iubitori ai cărții.

Colegii de la Biblioteca Județeană Satu Mare au organizat, precum în fiecare an, și o Expoziție cu publicațiile tipărite în anul 2021, cu scopul de a reflecta ”cu fidelitate lista preocupărilor autorilor sătmăreni în nobila îndeletnicire de a scrie și a crea”. De asemenea, specialiștii Bibliotecii Județene au publicat ”Catalogul bibliografic” ce însoțește fiecare ediție a ”Anului editorial sătmărean”, un instrument de lucru nu doar pentru specialiștii în biblioteconomie, ci și ”o modalitate de promovare a culturii sătmărene și integrarea ei în circuitul național de valori”.

Cele ma importante apariții editoriale au fost premiate, diplomele fiind decernate de domna director Lacrima Istrăuan și doamna director adjunct Paula Horotan. Din totalul celor 127 de publicații, au fost decernate 20 de premii.

Din cadrul instituției noastre – MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE – AU FOST PREMIAȚI 3 SPECIALIȘTI:

DANIELA BĂLU, DIANA KINCES – ”Reconstituirea memoriei sătmărene. 130 de ani de viață muzeală sătmăreană. Szatmári emlékezet helyreállítása.130 éves a múzeum Szatmáron. Reconstruction of Satu Mare memory.130 years of Satu Mare museum life”, Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 2021.

CLAUDIU PORUMBĂCEAN  – ”Adrian Demian și Reuniunea română de cântări și muzică ”Vasile Lucaciu” din Satu Mare”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut; Gatineau : Symphologic Publishing, 2021.

La Secțiunea Editura anului premiul a fost conferit  EDITURII MUZEULUI SĂTMĂREAN, editură pe care am înființat-o în anul 1995, ce are publicate peste 235 de apariții editoriale, marea lor majoritate reprezentând rezultatele studiilor și proiectelor de cercetare implementate de specialiștii noștri.

Adresăm felicitări tuturor premiaților, precum și celor ce, prin scrisul lor, își dăruiesc cu generozitate parte din viață, contribuind la îmbogățirea zestrei patrimoniului cultural.

Dintre publicațiile premiate amintim: Preot Libotean Florin,  Parohia Ortodoxă Română Tătărești între trecut și prezent : Studiu monografic; Maria Gârbe, Livia Bacâru : O viață dedicată cărții; Mihaela Grigorean, Răscruci; Gabriela Silaghi, Carmen Simona Săvianu, Daniela Govor, Andrada Remeș, Adrian Beșa, Nicoleta Anamaria Kichel, Rodica Kerekeș, Shalom! Poftă bună! Vechi rețete evreiești din Sătmar…; Karácsonyi Karoly, A Nagykárolyi nyomdászat kétszáz éve. Elfelejtett örökségünk; Voicu Şichet, Cimitirul eroilor din Satu Mare, loc de odihnă pentru ostași din întreaga Europă. The Heroes’ Cemetery of Satu Mare, a resting place for soldiers from all over Europe; Adriana Zaharia, Constantin Lucaciu. O figură istorică necunoscută.

Mulțumim colegilor de la Biblioteca Județeană Satu Mare pentru consecvența organizării acestui eveniment editorial, ajuns la ediția cu numărul 23. Nădăjduim să ne revedem premiați…și la ediția 24!

Până atunci…ne păstrăm credința în cuvintele lui Charles William Eliot: „Cărțile sunt cei mai tăcuți și mai constanți prieteni; sunt cei mai accesibili și înțelepți consilieri și cei mai răbdători profesori”.

 

Dr. Daniela Bălu

Director – Muzeul Județean Satu Mare

 

Leave a Reply