O lungă perioadă de timp doar locuinţele elitei sociale (curtea regală, castelul nobiliar, mănăstirea) au beneficiat de o încăpere special destinată pregătirii mâncării. Până la apariţia casei cu mai multe încăperi (sfârşitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea), locuinţele populaţiei de rând nu erau dotate cu bucătării. Urbanizarea şi apariţia produselor electrocasnice influenţează funcţiile şi mobilierul bucătăriei. În unele cazuri, bucătăria şi-a păstrat rolul tradiţional, adică cel de spaţiu pentru gătit şi locuire, iar în alte cazuri dimensiunile bucătăriei au devenit foarte reduse, permiţând utilizarea ei exclusivă ca loc de gătit. În cel de-al doilea caz, alte încăperi ale casei s-au transformat în spaţiu de locuire. SzL
MASA DE CRĂCIUN LA ŞVABII DIN SATU MARE
Obiectele aşezate pe masă sau în jurul mesei de Crăciun capătă o semnificaţie magică, specială. Faţa de masă juca acest rol numai de Crăciun, în restul anului fiind folosită la acoperitul pâinii pusă la dospit. Respectarea acestei tradiţii era menită să asigure o recoltă bogată şi pâine bună. La masa de Crăciun, preparatele din carne de porc erau cele mai importante, dar erau prezente şi alte alimente. Păstăile, dovleacul copt şi, mai nou, peştele, consumate în timpul mesei, aveau menirea să asigure bunăstarea financiară a viitorului an. Pe masa de Crăciun era de asemenea prezentă pâinea întreagă, pentru a fi pâine pe masă în tot anul care urma. SzL
SĂRBĂTOAREA DE SF. ANDREI LA UCRAINENII DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI
Un rol deosebit în viaţa tinerilor era sărbătoarea Sfântului Andrei, o adevărată repetiţie a sărbătorilor Anului Nou şi ale Crăciunului. De această sărbătoare sunt legate practici de ghicire a ursitei. Astfel, pentru măritiş, fetele mergeau la coteţul porcilor şi rosteau o formulă-întrebare pentru porc (dacă porcul grohăia, se măritau în anul respectiv) sau mergeau, la miezul nopţii, la fântână şi o întrebau când se vor mărita. Tot ca obiceiuri premaritale practicate de fete erau: număratul invers al parilor din gardul casei; făcutul unor turtiţe cu hârtii pe care erau scrise nume de băieţi şi erau date pisicii înfometate să aleagă ursitul; plânsul copilului la geam; seara, se adunau fetele şi răsturnau farfurii sub care erau puse diferite obiecte: pieptene (sortitul va fi dinţos), creion (învăţat), oglindă (frumos), bani (bogat), pâine (bun ca pâinea) etc. “Scosul parului” (kulja) şi folosirea acestuia cu ajutorul vrăjii pentru a-l atrage pe cel ales şi anume: se scotea parul din gard, se aducea în casă şi cu ajutorul a nouă ace ale scaiului vânăt (sciumene zilja) începea vraja cu incantaţia de rigoare. LH