NEGRU PE ALB
Bienala Alb negru, ediția a V-a
Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare (Piața Libertății nr. 21) va găzdui începând cu data de 27 octombrie,ora 17.00, cea de-a cincea ediție a Bienalei Alb negru.
Alb-negru? Ce faci cu această restricție, cum o privești dincolo de estetic? Ce ar însemna renunțarea la culoare? E o limită sau tocmai o libertate de desfășurare fără apăsarea culorii? E alb-negru, condiția unei producții, să-i spunem așa, „artistice”? Când alegi alb-negru pentru fotografia ta cu telefonul? De ce alb-negru în atelierul unor artiști? Ține el de un gest al eleganței, al eliminării pestrițului, al eliminării totale a registrului culorii? Poate fi alb-negru o decizie culturală? E alb-negru legat de melancolie, de stări triste, îl încarcă el în vreun anumit fel pe privitor? Îmi impune alb-negru un soi de conduită? Pe de altă parte, am crescut cu imagini alb-negru la tv. E o imagine a sărăciei, a unei lipse. Print-ul alb-negru e o decizie (și) economică. Dar alb şi negru sunt și totala eleganță, bunul-gust.
În același timp, privim alb-negru din perspectivă lingvistică: negru pe alb e clar, e indiscutabil, ferm, vizibil. A face din alb negru și din negru alb e inconsecvența, e puterea de convingere. Alb-negru ţine de viziunile maniheiste cu care creștem în copilărie, pe care le depășim cu vârsta, atunci când realizăm că viața e plină de nuanțe. Dar oare structura noastră mentală nu invită în mod continuu la o privire epurată de nuanțe? Toate scenariile politice de manipulare sunt gândite prin această ramă: bun versus rău, „salvatorul națiunii” versus „maleficul” – două poziții riscant de ușor permutabile, discursuri care ne sunt livrate frust, în alb și negru.
Ediția din acest an propune, pe lângă discursul curatorial marcat prin prezența lucrărilor de artă în spațiile de expoziție, și un discurs al alegerilor artistice: de ce alb-negru în operele lor? O întrebare adresată unui număr de artiști, ale căror răspunsuri pătrund în intimitatea actului artistic. Scenele de artă (nu le privim și pe ele uneori în alb și negru?) se împletesc și ele, într-o propunere expozițională care pornește de la liniile negru pe alb ale copilăriei, până la imaginarea unei lumi în alb-negru.
Artiști: Antal Anamaria, Zoltán Béla, Lola Berciu, Anca Benera și Arnold Estefan, Irina Botea Bucan și Jon Dean, Aurelian Busuioc, Radu Ciobanu, Alexandru Ciubotariu, Eduard Constantin, Cristina David, Daniel Djamo, Erdei Ștefan, Miron Ghiu, Nicu Ilfoveanu, Adelina Ivan, Láng Eszter, Eugen Munteanu, Nyiri Zoltan, Cristina Oprișa, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Virginia Pișcorean, Csila Râpă, Valer Sasu, Szemak Zsuzsana, Luciana Tămaș
Curator: Daria Ghiu
Cu ocazia vernisajului, vineri, 27 octombrie, de la ora 17.00, vă invităm la o masă rotundă pornind de la De ce alb-negru? O discuție despre alegeri artistice și scene de artă. Discuția va fi înregistrată și va deveni o ediție viitoare Arte frumoase, o emisiune marca Radio Radio România Cultural.
Sâmbătă, 28 octombrie, ora 12.00 vă invităm la un tur ghidat în expoziție.